Recunosc, înainte sa dau de Inspector Auto și implicit de Andrei, ca orice om am fost puțin sceptic atât in privința site-ului cât și a celui/celor ce se ocupa de verificările pe teren. Am citit review-urile pe site și am fost plăcut surprins sa aflu ca susnumitul are numai cuvinte de laudă și recunoștință la adresa lui. După o conversație telefonica, urmata de o întâlnire în vederea verificării unei mașini, am realizat ca tot ce se spune de bine în acele review-uri, s-au adeverit. Andrei este un tip super de treabă, sociabil, deștept (ai ce vorbi cu el și nu doar despre mașini) este transparent și cel mai important, te poți comporta cu el ca și cu un prieten (în limita bunului simț, bineînțeles). Datorita lui am evitat o țeapă de câteva mii de euro bune, am fost foarte dezamăgit inițial aflând ca mașina pe care mi-o doream avea dublul km-lor pe care ii pretindea proprietarul. Însă puțin timp mai târziu cu ajutorul lui am găsit o alta mașină, exact la fel doar ca mult mai dotată și mai buna, atât din punct de vedere mecanic cât și estetic. Țin sa menționez și faptul ca înainte sa facem programarea și sa verificam mașina, acesta mi-a oferit consultanță telefonica gratuită și m-a ajutat cu multe sfaturi utile în ceea ce privește cumpărarea autoturismului. Andrei este un om de nota 10+ și îl voi recomanda cu siguranță și altor persoane! Mulțumesc Andrei, Keep the good work!